ANAF va primi zilnic informații bancare despre contribuabili de la 1 iulie 2016

De la 1 ianuarie, Agenţia Natională de Administrare Fiscală (ANAF) ar fi trebuit să primească zilnic de la bănci o listă cu persoanele care îşi deschid sau închid un cont bancar, indiferent de calitatea acestora: persoane fizice sau juridice, potrivit noului Cod de Procedură fiscală. De asemenea, băncile trebuiau să raporteze Fiscului datele de identificare ale persoanelor care deţin dreptul de semnătură pentru conturile deschise, precum şi o listă a celor care închiriază casete de valori. Cum procedura de aplicare a acestor prevederi nu a putut fi aplicată până acum din cauza neadaptării sistemelor informatice ale băncilor, ANAF a decis recent, prin publicarea unui act normativ în Monitorul Oficial, amânarea termenului de aplicare a noilor reglementări până la 1 iulie.

Distribuie

Direcția Generală Antifraudă declanșează operațiunea ‘Venus’

Direcția Generală Antifraudă începe, de vineri, monitorizarea și controlul la nivel național ale comerțului cu flori și plante ornamentale, unităților de alimentație publică și saloanelor de înfrumusețare, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) remis, miercuri, AGERPRES.

Continuă lectura „Direcția Generală Antifraudă declanșează operațiunea ‘Venus’”

Distribuie

Cei care obţin venituri independente, prin contracte de tip PFA sau pe drepturi de autor, primesc un nou set de reguli de la ANAF.

Ca să nu fie impozitaţi la fel de mult ca salariaţii, vor trebui să îndeplinească cel puţin patru din cele şapte criterii impuse de legislaţia fiscală.

Continuă lectura „Cei care obţin venituri independente, prin contracte de tip PFA sau pe drepturi de autor, primesc un nou set de reguli de la ANAF.”

Distribuie

CJUE solicită ANAF să aducă probe dacă refuză deducerea TVA-ROMANIA

Dacă firma ta a achiziționat un bun sau un serviciu de la o altă companie care, la rândul ei l-a cumpărat de la un alt partener de afaceri, Fiscul poate să îți refuze deducerea TVA dacă partenerul partenerului tău de afaceri a făcut evaziune fiscală. Această prevedere este cuprinsă în proiectul noului Cod Fiscal. Concret, articolul 11, aliniatul 12 arată că “Organul fiscal competent

Continuă lectura „CJUE solicită ANAF să aducă probe dacă refuză deducerea TVA-ROMANIA”

Distribuie